Dan Alexa, acum antrenor al celor de la FC Brașov, a avut ofertă în urmă cu 17 ani de a juca la echipa lui Gigi Becali, dar a refuzat. Ar fi fost cel mai bine plătit jucător din campionatul intern.
Alexa nu a fost convins nici de Cosmin Olăroiu, care pregătea echipa roș-albastră, să semneze contractul.
A fost „întors din drum” de către acționarii dinamoviști Nicolae Badea și Gigi Nețoiu, care l-au convins să joace la echipa din „Ștefan cel Mare”.
„Am avut ofertă de la FCSB. Aș fi fost cel mai bine plătit jucător din Liga 1. Am avut o ofertă foarte bună de la domnul Gigi Becali. Ne aflam în 2006, iarna. Era o sumă amețitoare. Chiar aveam pe masă un contract mai bun decât luam din China. Domnul Becali, Gigi, a vrut să mă transfere foarte mult. Olăroiu, la fel, foarte mult. Meme (n.r. – Mihai Stoica, managerul general al clubului) plecase. Vorbisem cu ei, mă înțelesesem asupra contractului că joc la Steaua și apoi m-au sunat domnii Badea și Nețoiu”, a declarat Dan Alexa, antrenor al FC Brașov în prezent, în cadrul podcastului Extra Time.
Nu m-au convins foarte greu, pentru că nu doar banii contează. Eu sunt un tip loial. Dacă cineva, cu care am mers la drum, îmi zice «te rog, fă-o pentru mine», atunci așa fac. Și nu m-am mai dus și nici nu am regretat că nu am fost la Steaua – Dan Alexa
Înaintea meciului pe care echipa sa, FC Brașov, l-a jucat cu Steaua, în Ghencea, Alexa a comentat și despre conflictul CSA – clubul lui Gigi Becali, fiind de partea formației finanțate de latifundiarul din Pipera. „Pentru mine, adevărata Steaua este FCSB. Vreau să fiu bine înțeles, nu cunosc exact situația juridică, dar ce știu e că atunci când jucam eram adversarul echipei patronate de Gigi Becali, iar MM Stoica era acolo. Îmi este greu acum să văd altfel situația. Pentru mine Steaua este FCSB și îmi asum acest lucru! Un alt motiv să fiu primit cu ostilitate în Ghencea. Este posibil ca în acte CSA să fie Steaua, nu contest acest lucru, Oprița și Ogăraru sunt prietenii mei, doar că eu am jucat contra echipei patronate de Gigi Becali”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER